Albrecht Laurent Breuninger
Distribuie

În 1997, Albrecht Laurent Breuninger a devenit primul violonist german din istorie care s-a clasat în primii trei în cadrul concursului „Regina Elisabeta”. În acelaşi an a mai primit premiul pentru compoziţie, acordat de Brandenburgische Sommerkonzerte pentru prima sa lucrare pentru cvartet de corzi. Avea deja în palmares trofee primite în Brescia (1984), Belgrad (1986), Praga (1992), Viena (1992), Berlin şi Montreal (1995).

Breuninger a descoperit vioara de mic, acasă, la Stuttgart. La 12 ani i-a cunoscut pe Vladimir Spivakov şi Max Rostal, întâlniri decisive, care l-au determinat să se dedice studiului viorii. În acelaşi an a debat la Festivalul de muzică din Tours, Franţa, alături de Orchestra de Cameră din Budapesta, sub bagheta lui Vladimir Spivakov.

În perioada 1981-1988, Breuninger a studiat cu profesorul Thomas Füri în Winterthur și Zürich, iar din 1998 a luat lecții alături de Josef Rissin în Karlsruhe, unde şi-a și terminat studiile (1994). Până în 2003 a predat în Hamburg, după care a devenit profesor în cadrul Școlii Superioare de Muzică din Karlsruhe. Prezent pe scena internațională ca solist, Breuninger susține frecvent și recitaluri de vioară: în ultimii doi ani a concertat în cadrul Festivalului Schwetzinger, la Braunschweiger Kammermusikpodium, Festivalul Internațional de Muzică din Bath, Festivalul de Muzică de Cameră din Kuhmo (Finlanda), Festivalul de Muzică din Hitzacker, Festivalul din Kissinger (Germania).

Pe discul său de debut din 1997 se regăsesc lucrări pentru vioară şi pian de Mendelssohn, Brahms, Wieniawski şi Breuninger. De multe ori, recitalurile lui conţin compoziţii proprii. Breuninger a înregistrat pentru compania germană de televiziune WDR operele complete pentru vioară şi orchestră ale lui Eugène Ysaye, o parte dintre ele nefiind niciodată până atunci înregistrate.

În discografia sa regăsim patru concerte pentru vioară ale lui Karol Lipinski, înregistrate alături de Orchestra de Radio din Varşovia, sub bagheta lui Wojciech Rajski, trei concerte de vioară de Charles de Beriot, alături de Nordwestdeutsche Philharmonie sau concertele lui Rodolphe Kreutzer şi Felix Weingartner. Alături de pianistul german Thomas Duis, a înregistrat şi sonatele pentru vioară ale lui George Enescu (2010).

« Înapoi