Alissa Margulis
Distribuie

The Guardian descrie stilul de a cânta al Alissei Margulis ca „excepțional”, Ivry Gitlis spune despre ea că este „o revelație”, iar Martha Argerich o numește „o personalitate muzicală puternică”.

Apreciată pentru performanțele sale expresive și pentru puternica emoție pe care o transmite, Alissa Margulis concertează frecvent în săli de concerte importante precum Palais des Beaux Arts în Brussels, Filarmonica din Köln, Musikverein din Viena, Tonhalle din Düsseldorf, Sala de concerte a Filarmonicii din St. Petersburg, Beethovenhalle din Bonn sau Sala Schönberg din Los Angeles.

Născută în Germania într-o familie de muzicieni ruși, Alissa Margulis a studiat la Köln cu Zakhar Bron, la Brussels cu Augustin Dumay și la Viena cu Pavel Vernikov. A apărut prima dată într-un concert public la vârsta de 7 ani cu Budapest Soloists, iar, de atunci, a concertat alături de numeroase orchestre precum Camerata Switzerland, Kremerata Baltica, Düsseldorfer Symphoniker, Orchestra Simfonică din Ierusalim, Orchestrele radiodifuziunilor SWR și WDR, Orchestra Națională din Lorraine și altele.

Alissa Margulis este o entuziastă muziciană de cameră și colaborează cu artiști precum Martha Argerich, Yuri Bashmet, David Geringas, Ivry Gitlis, Gidon Kremer, Mischa Maisky, Lilya Zilberstein și Paul Badura-Skoda. A apărut în festivaluri de prestigiu ca Festivalul Muzicii de Cameră de la Ierusalim, Festivalul Davos, Wiener Festwochen, Festivalul Yehudi Menuhin de la Gstaad, Festivalul Schleswig-Holstein, Maggio Musicale Fiorentino și Festivalul Verbier.

În 2011 două CD-uri de succes au fost lansate. Oehms Classics a publicat un CD dedicat lui Lisze, pe care Alissa Margulis l-a înregistrat împreună cu fratele său Jura Margulis. Alături de Camerata Switzerland și de Howard Griffith, Alisa Margulis a înregistrat Concertul nr. 4 pentru vioară de Mozart.

« Înapoi